imi face placere adeseori sa ma gandesc cum e sa stai pe o plaja fara ca cineva sa iti ceara o parere, sa te sune, sa te cheme la sedinta, sa iti trimita factura, etc. Poate este doar o nostalgie despre vremurile parintilor nostri cand timpul avea o alta preocupare, nu venea mereu peste tine si iti cerea sa impingi secundele inainte, alaturi de aceste ganduri am sansa sa traiesc sentimentul timpului prin libertatea alegerii lui “ceea ce vrei sa faci” si lui” unde vrei sa mergi”, concluzia mea, e greu. E foarte greu sa iti dai singur sarcini sa iti pornesti ceasul de zi cu zi dupa ceasul bioritmului personal, dar se poate, placerea e maxima, e maxima mai ales atunci cand succesul vine dupa sentimentul lui “never ending”. e frumos, e placut.

am ales “never ending” pentru ca imi place cum suna in engleza lipsa sfarsitului, alergatul in gol sau infintul cautarii, si cred ca exprima o stare de spirit pe care o traiesc, (e starea mea si n-o dau la nimenea, asta a in spirit de gluma). Si pentru ca tot am ales sa ma agat de timp, mi-am si propus sa-l studiez, nu fizic, nu stiintific, ci uman, personal altii ii spun time management. daca imi vor iesi socotelile voi reveni cu pareri si principii despre intrebuintarea si trebuinta timpulúi la zilele noastre, de munca, cel de dupa munca il voi studia la pensie.

hai pa,

ca trece timpu’